Unde mergem cu copiii în vacanță? Piatra Șoimului, destinația ideală pentru familiile cu copii!

 

Știm că una dintre preocupările familiilor care doresc să plece în vacanța la munte este descoperirea unui complex turistic care nu doar oferă toate facilitățile și confortul cu care sunt obișnuiți turiștii, ci este și foarte prietenos din perspectiva cazării împreună cu copiii. Cu alte cuvinte, a unui loc unde prichindeii sunt bine veniți și se bucură de aceeași atenție ca și părinții lor.

La Piatra Șoimului picii au avut întotdeauna un loc special în inima noastră. Vocile lor vesele răsună plăcut în urechile Șoimului iar mulțumirea de pe chipul părinților care îi văd jucându-se în siguranță este o răsplată în sine pentru ochiul său vigilent și ager.

Suntem un complex turistic care a crescut și s-a dezvoltat în bună parte prin fidelitatea voastră, oaspeții noștri dragi, dintre care mulți reveniți sub acoperișul nostru în fiecare an, împreună cu prichindeii. Pe voi și picii voștri, dragilor, Șoimul a ajuns să vă cunoască îndeaproape, iar momentele importante din viața voastră – precum petrecerea de botez sau aniversarea unui anișor – se află adesea în calendarul Pietrei Șoimului și al Kuib-ului.

De aceea ne bucurăm mult să vă povestim atât vouă, cât și cititorilor blogului nostru, despre facilitățile pe care le punem la dispoziția familiilor cu copii – una din principalele categorii de oaspeți pe care ni le dorim alături.

Începem cu faptul că meniul Kuib-ului are pregătite pentru prichindei bucate special gândite pe gustul lor. Preparatele poartă nume de personaje de basm și sunt proporționale cantitativ cu „mofturile” pe care cei mai mulți prichindei sunt cunoscuți să le facă la mâncare, astfel încât părinții nu trebuie să plătească porții generoase servite de obicei în Kuib dar păpate doar pe sfert sau chiar mai puțin.


Printre alegerile populare făcute de părinți din meniu și la care micuții n-au protestat (prea mult) se numără degețelele din file de pește alb pane, cu sos cocktail și cartofiori prăjiți, împreună numite „Greuceanu”, sau mini-șnițelele de pui în crustă de cocos, cu cubulețe de roșii și castraveți, regăsite în meniul Kuib-ului sub denumirea de „Meniu Prâslea cel Voinic”.

Dacă doriți să explorați și restul opțiunilor aflate la dispoziția părinților și piticilor, puteți consulta secțiunea specială a meniului nostru aici.

Pentru piticii mici, dar mici nu glumă, care nu prea se țin pe picioare pentru că nu prea știu cum, dar papă cu seriozitate la masă împreună cu părinții, avem pregătite scăunele speciale. În acestea bebiță stă confortabil și poate întoarce capul când la stânga, când la dreapta, pentru a da ok-ul sau a refuza accesul linguriței cu mâncare în „hangarul” încă neprotejat de niciun dințișor. Tot pentru ei, la cererea părinților, putem adăuga atât în camerele de hotel cât și în apartamentele vilei, pătuțuri speciale pentru copiii de vârste foarte fragede, care permit părinților să se odihnească liniștiți știind sigur că bebe nu cade din pat peste noapte.

Însă nu doar bebelușii sunt luați sub aripa Șoimului, ci și prichindeii mai măricei, pentru care avem pregătite nu mai puțin de 3 locuri de joacă, la adăpost de traficul mașinilor și pregătite pentru distracție cu tobogane în culori vesele, leagăne și balansoare în care neastâmpărații își pot consuma liniștiți energia. Două dintre aceste locuri de joacă sunt în aer liber iar un al treilea a fost plasat la interior, pentru zilele cu vreme noroasă sau ploaie.

Unul din locurile de joacă este situat chiar în interiorul parcului complexului, la doar o privire distanță de locul unde adulții pot bea liniștiți o cafea dimineața sau se pot relaza cu o carte în timpul după-amiezii.

Camera de joacă din interior are pereții decorați cu exercițiile unor artiști în devenire ce cu siguranță vor deveni faimoși. De aceea Șoimul nu îndrăznește încă să văruiască peste ele și le privește ca pe o investiție în viitor. Aici mai găsim tot felul de jucării, în principal pentru copiii de vârste mai micuțe. Dacă ne apucăm să căutăm serios, sigur identificăm și câteva mașinuțe și chiar un căluț, pentru cei un pic mai mari.

 

Menționăm că aceste jucării nu includ componente detașabile de mici dimensiuni care să poată fi înghițite cu ușurință sau să pună în pericol distracția puștilor.

Deși la Piatra Șoimului puștii beneficiază de regim special de atenție din partea echipei noastre, acest fapt nu trebuie să înlocuiască atenția părinților, pe care Șoimul îi sfătuiește să nu-i piardă pe princhidei din ochi în timpul petrecut în parc sau al orelor de joacă. Paza bună trece primejdia rea, știe Șoimul, din bătrâni.

 

Dincolo însă de locurile de joacă și preparatele speciale, Piatra Șoimului propune familiilor cu micuți o atmosferă de siguranță și confort în care princhindeii vor avea întotdeauna liber la distracție.